Facultatea m-a adus în București și chiar dacă am făcut Științe Politice și nu fotografie, cred ca m-a ajutat mult să ajung unde sunt fix acum. Prima agenție de imagine la care am lucrat avea în echipa de foto, ai ghicit, foști studenți la Științe Politice, iar cu câteva pauze, am lucrat aproximativ cu aceeași echipă mulți ani la rând până acum puțin timp.
Vom continua să lucrăm împreună, pe proiectele curente, dar și viitoare.

După ce mi-am dat bursa pe prima cameră foto, în primul an de facultate, am început să fotografiez apusuri, răsărituri, lanuri de grâu, copaci și autoportrete, iar camera era mereu cu mine. În vara de după primul an de facultate mi-am căutat de lucru și am ajuns să lucrez într-o brutărie. Munca nu era grea, lucram în schimburi, ajutam pe unde puteam și-am dat seama repede ca nu o să stau prea mult pe acolo. Cumva scăparea a venit sub forma unei nunți, primul meu eveniment.

După ceva timp am făcut un curs de fotografie ajunând la domnul profesor Mihai Vasile la Centru de Cultură din Ploiești. Un om extraordinar, de la care am început să învăț fotografie în adevăratul sens al cuvântului. Orele de curs erau puține, nu era suficient timp să asimilez tot ce ne-ar fi putut învăța, însă am început să lucrez la o bază care m-a ajutat să caut mai departe tot ce aveam nevoie să cresc și să fac fotografii din ce în ce mai bune. Se spune, printre altele, că în fotografie mai întâi înveți regulile, iar apoi le încalci cu mult curaj, în esență totul e subiectiv când vine vorba de o imagine.

Aproximativ un an școlar am făcut naveta între București, acasă (un sat mic de la granița dintre Prahova, Ialomița și Buzău) și Ploiești. Diminețile de sâmbătă începeau devreme din entuziasmul de a ajunge la curs: schimbam un autobuz și un tren, alergam din gară până în centrul orașului, iar după luam ocazie (uneori cu peripeții) înapoi spre casă.

Zilele alea de sâmbătă aveau de toate, iar domnul profesor în puținele ore de curs, cumva, a reușit să ne învețe puțină artă, puțină regie, puțină actorie, dar cel mai important, ne-a arătat cum să vedem lucrurile dintr-o altă perspectivă, diferită.

Câțiva ani mai târziu, după fotografie și editare a început să îmi placă și zona de video și m-am pus pe învățat, din nou. Mi-am dat seama că nu o să termin prea curând, iar cum Mihai ne-a învățat să învățăm, mai am drum lung de acum înainte.

Așa a început Altcumva, cu idei care au mocnit mult timp, cu niște curaj de a explora dincolo de un singur domeniu și cu mulți oameni dragi care m-au sprijinit să ajung aici, acum. De la prima nuntă, până la evenimentele mari și toate proiectele dintre ele, sunt norocos să fi făcut deja atâtea. Cumva, tot nu știu să zic ce voi face peste 10 ani, iar asta nu mă sperie, dimpotrivă,
pot să explorez, să mă descopăr și îmi transform munca pe parcurs.

Ne vedem când ne întâlnim,
Bogdan.